Rodica Bogdan - O cafea, povestea dintr-o ceaşcă (interviu)

Rodica Bogdan - O cafea, povestea dintr-o ceaşcă (interviu)

mini-concurs – ediţia a 5-a – Tu cum îţi bei cafeaua?  – mini-inter...

O cafea, povestea dintr-o ceaşcă

(interviu)



Această licoare de mulţi venerată, nu este doar o simpla apă neagră. E-un dor şi-un viciu plăcut.



Redactor: – De ce dor, de ce viciu?

Eu: – Ia să vedem ce evenimente se consumă la o cafea: marile noastre aventuri mondene, dulcele revederi, pauzele de muncă, chiulul de la activităţi impuse, momentele de lene, iubirile şi dureroasele despărţiri. Între acele căni, ceşti, pahare pline sau mai puţin pline se infiripa ceva: o poveste de dragoste, un râs în hohote, poate lacrimi, o cerere în căsătorie, un proiect de suces, dar şi o tăcere plină de cuvinte sau de gesturi.



– Şi-atunci, ce-ar fi cafeaua? Cafeaua ca fenomen, nu ca produs gastronomic.

– Nu este niciodată o simplă cafea, o licoare. Nu doar te trezeşte sau îţi dă o stare de spirit mai bună. Cafeaua te ajută să socializezi, este pretextul să te întâlneşti cu cineva, te pune pe gânduri, te cuplează.





– Ne socializăm, deci. Avem cumva formule predefinite?

– Cafeaua este o legătură între noi, oamenii. Este un pretext să vezi pe cineva, sau de a ieşi din casă, de a te mişca dimineaţa... Ieşim la o cafea? Bem o cafea? Ne vedem la o cafea? Hai la mine la o cafea. Bem şi noi o cafea împreună? Dai şi tu o cafea?



– Şi tu crezi în „minunile” petrecute la o cafea? Adoptând un stil anume în a-ţi bea cafeaua poţi determina un anume viitor?

– Câte dintre noi nu s-au cuplat la o cafea, sau s-au indragostit tot la o cafea? Este invetitabil să nu se intample aşa ceva. Depanăm poveşti la o ceasca fierbinte de cafea. Facem planuri, bârfim, toate se potrivesc mai bine la o cafea.



– Sunt totuşi momente când eşti în situaţia de a-ţi bea în singurătate cefeaua. Mai e asta socializare?

– Cafeaua este elementul cheie, elementul de legatura. Ea te conectează la ziua ce abia a început şi la noutăţile ce le vei afla. Cu tehnica din ziua de azi mai poţi spune că eşti singură la o cafea? Un facebook, un selfi, un chat şi lână tine sunt o mulţime! Poate glumesc. Sunt într-adevăr momente în care eşti nu mai tu şi ceaşca ta de cafea neagră. Sunt momentele de sinceritate, tu cu tine însăţi. Tu întrebi, cafeaua îţi răspunde. Tu priveşti, cafeaua te oglindeşte.



– Petreci des astfel de momente. Adică şi în singurătate adopţi un stil personal de a-ţi bea cafeaua?

– Mă ştii o rebelă. Normal că am şi aici extravaganţele mele, deja cunoscute: mă dezbrac de orice poate să-mi ascundă ceva în faţa cafelei mele, textile, gânduri, simţuri şi mă aşez, aşa goală şi la trup şi la minte şi la pofte în faţa goliciunii negre a cafelei mele. Şi aşa, amândouă dansăm. Sau alergăm. Sau cântăm. Sau pur şi simplu tăcem. Ca atitudine sau stil sau comportare, cafeaua este ceva anume de nedescris. Când cerem o cafea, cerem de fapt timp. Cerem timp pentru noi şi pentru sufletul nostru. Sau pentru noi toţi, cei din jurul cafelelor noastre. Cum să zic acum: Bem şi noi o cafea?

Rodica (blogspot)

Cronopedia (blogspot)

Rodica (wordpress)

Cronopedia (wordpress)

Cronopedia (ning)

Rodica Bogdan - Să bem mai întâi cafeaua... (interviu imaginar)

Rodica Bogdan - Să bem mai întâi cafeaua... (interviu imaginar)

mini-concurs – ediţia a 5-a – Tu cum îţi bei cafeaua?  – mini-inter...

Să bem mai întâi cafeaua...

(interviu imaginar)



Unele lucruri în viaţă nu se mai schimbă, odată împlinite cumva. Sunt acele momente pe care nu le vrem pierdute pentru că şansa te priveşte şi dacă nu-i răspunzi, pleacă. Pleacă nepăsătoare. Şansa, pe care eu, Toamna, am avut-o, de a scrie un interviu imaginar despre cum să-ţi bei cafeua este un astfel de moment.

Toamna: – Bem o cafea, împreună?

Doamna cu ochelari de soare: – Mai ales acum, pe vremea ta, dimineţile petrecute cu o cafea aburindă, băută uneori la o poveste în familie, alteori pe fugă, îmi energizează zilele.



– Eşti băutoare înrăită de cafea?

– Sunt băutoare de cafea, dar înrăită, nu. Că m-a descoperit ea, că am descoperit-o eu, nu mai ştiu. Evident că ne-am îndrăgostit reciproc şi iremediabil. N-aş putea refuza nicicând o ceaşcă cu licoarea magică ce-mi înviorează ziua.



– Ţi-a schimbat cumva destinul o banală ceaşcă de cafea?

– Eram, acum vreo 10 ani, parcă, undeva, pe-o plajă la mare, dis-de-dimineaţă, de foarte dimineaţă şi aşteptam să vină omul cu şezlongurile. Un miros profund de cafea nu-mi dădea pace.



– Ţi-a venit o poftă nebună de-o cafea, nu?

– La bar, un tip, frumuşel, cu ţinută, degajat măcina nişte boabe de cafea. Luase o pungă mare de cafea (2, 3 kg?) fusese deşertată în aparatul de cafea şi aşa, dintr-o dată mă întrebă: „Bei o cafea?” Acum nu ştiu ce aşteptasem mai mult: întrebarea despre cafea sau pur şi simplu glasul lui.



– Şi ce-ai răspuns? Sau te-ai blocat?

– „Ooo.. Daaaa!!!” – chiar aşa mi-a ieşit îndată pe gură! Şi mi-a dat o cană mare, portocalie plină cu licoarea neagră. După care s-a aşezat în faţa mea, cu o cană identică şi mă privea cumva, aşa, prin mine. „Să bem mai întâi cafeaua” spusese... Aveam impresia că el mă vede undeva pe plajă, lângă mare...



– Numai te privea?

– Am vorbit vrute şi nevrute, despre cafea, despre soare, despre amor... Peste zi de tot programul de plajă s-a ocupat el. Apoi a urmat seara, pe faleză... Şi noaptea. A fost o noapte ca o ceaşcă de cafea!



– Păi astea-s aventuri de-o zi sau de-o noapte la mare. Care-i substratul?

– Tocmai asta e, n-a fost numai o zi, n-a fost numai o noapte. Au fost câţiva ani! De la El am învăţat ce e cafeaua dar şi ce e Amorul. Orice cafea preparată de el avea un nume: Cafea cu amor de zi, Cafea cu Amor de femeie, Cafea cu Amor nebun. Toate cafelele lui erau cafele cu amor...



– „Erau”... vorbeşti la trecut. S-a întâmplat ceva?

– După ce-am învăţat pe-ndelete cum să-mi beau cafeaua în orice moment al vieţii, al zilei, cum să fac amor între două cafele?... Mi-au rămas numai lecţiile. El mă priveşte din altă dimensiune şi nu mă lasă deloc să irosesc în zadar vreo ceaşcă de cafea... De fiecare dată când am ceva important de făcut, îndemnul lui vine implacabil: „Să bem mai întâi cafeaua”



Arome. Gusturi. Culori. Întâmplări. Destine. Eu, Toamna, am trăit un interviu imaginar cu Primăvara mea, undeva, pe-o plajă, aşteptând omul cu şezlonguri.

Rodica (blogspot)

Cronopedia (blogspot)

Rodica (wordpress)

Cronopedia (wordpress)

Cronopedia (ning)

Rodica Bogdan - Hai, şi de la capăt (reportaj-interviu)

Rodica Bogdan - Hai, şi de la capăt (reportaj-interviu)

mini-concurs – ediţia a 5-a – Tu cum îţi bei cafeaua?  – mini-interviu –

Hai, şi de la capăt

(reportaj-interviu)

– Se spune că nu-ţi poţi începe ziua fără cafea şi primul lucru pe care-l faci după ce-ai deschis ochii este să fugi „să pui de-o cafea”. Tu cum procedezi...

– Hmm, când deschid ochii? Păi mă preling goală, goală, pe lângă trupul lui gol-goluţ şi-ţi dai seama ce urmează... cel puţin 15 minute... Apoi mă întind şi mă întind... Ne invităm reciproc cine s-o facă... Apoi, da, eu mă strecor în bucătărie şi în sfârşit „mi-o pun de-o cafea”!

– Şi totuşi, să fi trecut o juma’ de oră, nu? Nu e cam devreme? Se spune că aportul energetic al cafeinei este mai puternic la câteva ore de la trezire faţă de prima fază, fie ea şi după un amor matinal...

– Mă iei cu de-astea? Sunt sigură că fiecare îşi consumă cafeaua după un tipic, după o experianţă căpătată sau clădită din momente de degustare şi momente ante şi post degustare. Pentru mine momentul ante, matinal, e promordial. Bine, vei spune, şi dacă El nu e e, ce faci? Mda, apelez la momentul „oglindă” şi mă privesc, şi mă mângâi şi... trec aşa vreo zece-cinşpe minute de goliciune adorabile...

– Ce pui în cafea: zahăr, miere, sare?

– Orice element adăugat va schimba total ceașca de cafea, în bine sau în rău. De obicei eu pentru prima „gură de cafea” din zi adopt varianta simplă, fără nimic... și numai apoi o „potrivesc” în funcție de preferințele momentului: am treabă, un vârf de zahăr, am chef... caut mierea... Sare pun când sunt îngândurată...

– Cum e mai bine să pui laptele: rece sau cald?

– Auzi, tu ce preferi: vibratorul sau „dimensiunea” caldă, vie şi neastâmpărată! Păi cum să pui în cafea lapte? Indiferent de cantitate, nici măcar o picătură de lapte să nu văd în cafea...

– Pentru tine are importanţă din ce bei cafeaua: din pahar de sticlă, porţelan, plastic?...

– Nu ştiu dacă „ambalajul” în care ajunge cafeaua e foarte important. Oricum când o prepari e ori în ibric, ori în cafetieră. Ea-şi capătă nuanţele acolo. Eu degust alte desfătări mai profund, dar savurez cu plăcere cafele servite în recipiente bizare sau incitante...

– Crezi că cineva poate să se educe ca să deguste o cafea cum se cuvine?

– O fi degustarea unei cafele de lux un proces asemănător celui a unui vin de colecţie. Pentru profesionişti. Eu rămân o amatoare convinsă, rebelă.

– Ceva, la final de interviu, o tehnică anume?

– Cafeaua: mai întâi o privesc, printre aburi, prin caimac, încerc să găsesc reflecţii în suprafaţa ei. Apoi o miros. O miros şi pe stânga, şi pe dreapta, o amestec rotind uşor ceaşca, paharul, ce-o fi el şi mai miros iarăşi. Încerc s-o pătrund în mine aşa cum mă pătrunde el...  Şi apoi o sărut! Întâi uşor, ca un pupic, apoi mai lung şi mai lung, şi mai adânc... Nu, nu una după alta toate fazele astea... Le strecor în minute după minute... În final îmi rămâne un gust: este un gust al plăcerii, o satisfacere a dorinţei, un fel de „hai, şi de la capăt”!

Sexologisme: Pânza de păianjen | 69

Sexologisme: Pânza de păianjen | 69

Sexologisme: Pânza de păianjen

Publicat pe 7 iulie 2018de 69

Un elefant se legăna/Pe o pânză de păianjen/Și pentru că pânza ținea/A mai venit un elefant/2 elefanți se legănau/Pe o pânză de păianjen/Și pentru că pănza ținea/A mai venit un elefant/3 elefanți… Wow, da’ groasă pânza asta!

E dificil de crezut că unul dintre cele mai cretine cântece ale copilăriei a reușit sa-mi inspire un context deloc infantil. Dar da, pânza de păianjen și elefantul fac obiectul atenției mele pe parcursul acestor rânduri. Și mă încântă gândul că până la urmă unul din toată turma aia de elefanți reușește sa rupă pânza. Și pentru că, trebuie să recunosc, eu dau dreptate și pânzei, că în anumite cazuri, ea, pânza, trebuie să fie prețioasă și selectivă, că doar nu se poate lăsa ruptă așa de orice… animal! Nu! Animalul trebuie să fie elegant, pardon elefant, sa aibă trompă si nu orice trompă, ci una specială!

Mă refer la abstinență, care adusă în discuție sub forma “cine mă, aia care a prins pânze de păianjen?”, nu sună chiar a încântare, dimpotrivă, și pe bună dreptate, vă zic eu, că știu! Știu și că de cele mai multe ori e chestiune de alegere. În sensul că, o femeie de vârstă fertilă, dotată de un minim de inteligență si respect pentru ea însăși, dacă are de ales între un cretin și o pânză, va alege pânza! Și când o femeie alege pânza abstinenței în schimbul mult râvnitului Penis Erectus, nu înseamnă că este obligat-forțat frigidă cum greșit vine etichetată în ambiente masculine și nu numai, pentru că, dragii mei, împânzita nu și-a pierdut facultatea de-a avea emoții erotice, orgasm, satisfacție sexuală etc., ci doar a crescut și a înțeles într-un mod diferit raportul cu ea însăși, a înțeles că sexul e un act prețios, complex, vital, nu doar o împerechere umană, a înțeles că poate să aleagă.

Motivele pentru care o femeie adultă, normală, cu corp absolut normal ce simte dorință, emoție etc., decide să strângâ picioarele și să-și impună palete sexual-emoționale, vă garantez că nu țin de vreo formă de masochism feminin neînțeles. In sprijinul acestei afirmații, voi enumera aici câteva:

– Pentru că s-a săturat de puța bleagă ce-i pendulă în vecinătăți de prea mult timp fără satisfacții sau, la pol opus, de domnul Penis Egocentricus, veșnic preocupat doar de modul în care Planeta Albastră se-nvârte-n jurul său;

– Sau pentru că, odată vremea adolescenței trecută, n-o mai dai din motive de simpatie, circumstanțe sau rușinea de-a fi rămas unica single din gașcă;

– Sau pentru că ai decis să nu mai accepți compromisuri cu viața, cu tine, cu ceilalți, ai decis să nu mai accepți comportamente de kkt, minciuni, lipsă de atenție sau de dragoste ori sentimente improbabile;

– Sau pentru că nu vrei să fii roata de rezervă a nimănui… a vreun nimănui ce încă plânge după un amor pierdut, a vreun nimănui cu nevastă sau iubită sau a vreun nimănui ce vreodată a însemnat ceva pentru tine dar dacă a devenit nimănui atunci vreun motiv va fi existat…

Nu zic că împânzita urăște sexul sau bărbații sau că a renunțat definitiv la ei. Dimpotrivă, spun că ea iubește sexul îndeajuns de mult ca să-i dea greutatea, valoarea corectă. Dar pentru asta trebuie să fie liberă să aleagă pentru că sexul înseamnă libertate, libertatea de a da și de a primi satisfacție fizică, psihică, spirituală, expresie a iubirii și a respectului, dar sub nicio formă instrument de rezolvat frustrari, dureri adânci și vechi, nesiguranțe! Și mai zic că fiecare dintre noi sa-si trăiască sexualitatea așa cum are chef, fără a da prea multă importanță la etichete, ironii, termeni… Și pentru că, sincer, suspectez că inactivitatea sexuală nu va duce la creșterea niciunui fel de pânze, draperii sau noi himene în zonele noastre umide și intime.

A.C.

îmbrăţişare

îmbrăţişare

îmbrăţişare

MOTO: Odată ce am îmbrățișat pe cineva el nu ar mai putea fi niciodată al meu.

Nimeni nu a putut spune vreodată cât de mult mi-am dorit ca acel moment să nu se oprească și că nimic ar putea să ne țină în afara lui.

Unii oameni ţi-aduc ce e mai rău din ei în tine, alții ţi-aduc cele mai frumoase momente, iar apoi sunt şi acele persoane remarcabil de rare și dependente, care-ţi afectează cel mai mult îmbrăţişările. Te fac să te simţi atât de vie încat le vei urma direct chiar şi în iad ...

Din totate mi-e dor de zâmbetul lui și de felul în care ochii lui m-au luminat de fiecare dată când a râs. Mi-e dor de vocea lui și de modul în care el îmi spune numele ca și cum ar fi fost cel mai frumos zgomot.

Totul a fost obositor, chiar s-a legat de mine, în mine... Şi-apoi s-a rupt... Știu că e cel mai rău sentiment, această durere în inimă când pierzi pe cineva; când eşti  îndrăgostită de cineva, dar nu te simţi la fel cum ai fi fiind etichetată ca o „curvă” de persoana de care te-ai îndrăgostit de patru ani; gândindu-te că tu te simţi exact cum faci, cum te face, iar el e doar sunt un bun prieten care ţi-a creat cel mai rău sentiment: este că ești îndrăgostit.

Ei, dar când cineva îţi dăruieşte iubirea înapoi, când îţi întoarce amorul pătimaş, acel cineva devine cel mai minunat sentiment, o îmbrățișare și o vorbă despre lumea ruptă din împreunare. Acel cineva nu mai este al tău, tu eşti a lui... îmbrăţişată toată pe toată goliciunea lui, cu toată suflarea ta...