duminică, 23 iulie 2017

BEN TODICA: Alexandru Nemoianu - Despre adevăr


Alexandru Nemoianu - Despre adevăr









Alexandru Nemoianu - Despre adevăr

Lumea prezentă continuă să fie victima uneia dintre cele mai mari înșelări cu putință: “binele universal”.
Ideea “binelui universal”, religia avantajului reciproc, este cea mai prozaică, cea mai incredibilă și cea mai nefondată dintre religiile care au existat sau există.
În toate religiile există ceva concret, “Hristos este Mântuitorul”, “Legea s-a dat pe Muntele Sinai”, “Mohamed este profetul lui Allah”, însă  “binele universal”  nu se întemeiază pe nimic concret, este plăsmuirea imaginației, este ireal și irealizabil, este deci, demonic.
“Binele universal” , nefiind real, concret, este doar  ”în principiu”  și orice principiu împins cu consecvență unilaterală până la consecințele extreme este nu numai dăunător dar va deveni tiranic și finalmente sinucigaș. Iar cu acest lucru în minte trebuie să știm bine că  ”ideea”  de libertate și egalitate duce inevitabil la mediocritate sordidă și monstruozitate stalinistă. Ideea de “individualism” duce la preschimbarea “persoanei”  în număr socio-biologic și la sclavie salarială. Singura cale omenească este comuniunea în dragoste creștina și, mai exact, pravoslavnica, ortodoxă. Să nu uităm că răul se manifestă întotdeauna sub trei forme: parazitismul, impostura și parodia.Toate aceste trei forme sunt condiții, înfățișări, ale minciunii. Ele neaga existența, “fiat”-ul, pozitiv. Mai mult, răul sparge ființa nevinovată și unitară în particele izolate și contradictorii. Și să fim bine înțeleși, “unitatea” de care vorbeam nu are nimic de a face cu “egalitarismul” demonic. Unitatea de care vorbeam întotdeauna este și rămâne unitate în diversitate. Fiecare componentă este unică și absolut nerepetabilă, “excepțională”, dar unitatea înseamnă stare pozitivă, stare organică, creștere în gând bun și în plan bun. Doar după spargerea acestei unități de care pomeneam, părțile au devenit haotice, la întâmplare, supuse ispitelor și patimilor, singure și mediocre, permanent înșelate, mințite. Iar în aceste condiții esențial este, sau ar trebui să fie, să ne amintim ce este “adevărul”. Căci tot ce pomeneam despre lucrarea răului mai înainte are un singur scop, ascunderea “adevărului”
În primul rând ar trebui să înțelegem că nimic ce stă în existență nu se întâmplă  “în principiu”, în abstract. Tot și toate sunt ”personale” căci  ”persoana” (și de fapt unitate în Treime de “Persoane”)  este Creatorul și “persoana” este cununa creției, “omul”.
În această înțelegere  ”adevărul”  nu mai este un principiu abstract și îndepărtat el este un mod de viețuire în și întru o “persoană”.
Neputința acestei lumi a fost poate cel mai tragic recunoscută în întrebarea lui Pontiu Pilat, “ce este adevarul? ” (Ioan,18,38). Această întrebare, recunoaștere a neputinței omului singur, venea din partea unui sistem care avea ca temei o legislație fără egal. Iar răspunsul care ni se dă este fără echvoc, “Eu sunt calea, adevarul și viața” (Ioan 14,6).
Aici nu este vorba de nimic complicat. De fapt totul este de o simplitate cutremurătoare.
Nu suntem singuri, avem o “cale” de străbătut și întru -o  ”persoană” de trăit și, la capătul ei, în aceiași persoană, avem făgăduința vieții fără apus. Este vorba de o alegere și o alegere este, întotdeauna, “personală”. Iar cu aceste lucruri în gând ar trebui să mai știm sau, mai exact, să ne aducem aminte de ceva.
Că lumea se ține prin Har și prin lucrarea Duhului Sfânt și acest Duh, “suflă unde voiește”. În acest chip a fost și este păstrată ”o rămășiță” din ce este bun și frumos  și, personal nu am nici o îndoială că în această “rămășiță” se cuprinde și Valea Almăjului.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
http://www.marianagurza.ro/blog/
22 iulie 2017

joi, 20 iulie 2017

Elena Toma - Club XXL: PAPARUDA-RUDA

Elena Toma - Club XXL: PAPARUDA-RUDA:



PAPARUDA-RUDA

PAPARUDA-RUDA, ÎN KURU GOL, ACOPERIT DE BOZII, 
ierburi sălbatice, care creșteau la marginea islazului. 
Așa petreceam ziua de Sf. Ilie, demult, în satul bunicii mele, Alexandra, cea mai frumoasă femeie din satul copilăriei. 

Treceau zile, săptămâni, fără un strop de ploaie. Sătenii aveau un obicei, rămas adânc, în amintirile mele, din vremea vacanțelor petrecute la bunica. Pe ulița noastră locuiau familii, rude ale bunicilor mei. Practic, eram neamuri, eu, un fel de verișoară cu ceilalți copii apropiați vârstei mele. 
De Sf. Ilie, ne adunam în fața casei, copleșiți de importanța actului dedicat sărbătorii, ritual plin de fast, decoruri de specialitate, etc :) Copii de grădiniță fiind, numai buni de râsu plânsu :), ne despuiam, la pielea goală. 
Rudele ne legau, în talie, bozii înșirate pe un cordon, sfoară, ce nimerea fiecare. :)Odată ” decorați”, săream, de pe un picior , pe altul, cântând PAPARUDA-RUDA, implorând ploaia să vină, în timp ce găleți cu apă erau aruncate peste noi, ca să avem spor la cântat și țopăit :) 
Anii copilăriei, singurele amintiri frumoase, în vâltoarea vieții care mi-a pârjolit inima, sufletul. Obiceiuri demult apuse într-o țară prizonieră corupției, debandadei politice în fața căreia rămânem spectatori neputincioși. Până când, fraților ? Toate au o limită. Ajungea-ne-ar, pe toți :) ( limita, desigur )
Elena Toma 

marți, 18 iulie 2017